OFICIAL | Pintilii pleacă de la Al Hilal, vestea a primit-o chiar de la Reghecampf: „E o decizie grea”. Cum a motivat despărțirea

OFICIAL | Pintilii pleacă de la Al Hilal, vestea a primit-o chiar de la Reghecampf:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Speculațiile cu privire la viitorul lui Mihai Pintilii au fost risipite cu prilejul unei conferințe de presă pe care Laurențiu Reghecampf a ținut-o joi la sediul clubului. Antrenorul a mărturisit că se va despărți de Pintilii, o decizie pe care o consideră foarte grea, dar pe care o motivează prin necesitatea transferării unor atacanți străini de valoare. În acest moment atacantul Yasser Al-Qahtani este accidentat, iar Nassir Al-Shamrani este suspendat.

Înaintea meciului pe care Al Hilal îl va juca în acestă seară cu Al Shoalah, echipa de pe locul 13 (penultimul) din prima ligă, Laurențiu Reghecampf a vorbit și despre șansele noii achiziții, Georgios Samaras, să joace. „Samaras este pregătit din punct de vedere fizic, însă mai are nevoie de timp pentru a se integra, așa că e posibil să fie pe lista cu rezervele”, a spus antrenorul român.

În aceste condiții, este tot mai posibil scenariul prin care Mihai Pintilii ar putea ajunge la Steaua sub formă de împrumut. Mijlocașul a ajuns în Antalya, acolo unde se desfășoară turneul de pregătire al naționalei României. Internaționalul a explicat la rândul său situația de la Al Hilal. „Mă bucur că am venit la națională. Nu știu ce voi face după acest turneu. A venit Samaras la Al Hilal, nu mai este loc pentru alt străin, dar o să mă întorc la echipă după acest stagiu de pregătire. Al Hilal vrea să câștige Liga Campionilor Asiei, din acest motiv a venit Samaras. Eu nu știu dacă o să merg la Steaua. Echipa s-a întărit foarte mult, e foarte bine că au venit Tamaș, Țucudean și Guilherme”, a declarat Pintilii pentru ProTV!

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×